StarLight

...si mai tii minte cand eram mici, cand alergam si simteam vantul cum ne bate din fata. Cand radeam si ne distram exagerat de mult la orice gluma, cand cantam cat ne tinea gura pana vecinii plictisiti urlau la noi. Cand uitam de foame si sete pentru inca 10 minute de hoinarit aiurea.
Mai tii minte cand erai acolo si acela era universul tau, era casa si comoara ta. Mai stii cand nu iti pasa de cei din jur, de gura rea a lumii sau de timpul pierdut. Iti placea sa stai, sa privesti, sa asculti, sa gandesti. Iti placea totul, erai inconjurat de locuri, persoane si voci cunoscute. Pana si drumurile sau strazile prafuite le cunosteai de mult timp.
Cred ca stii despre ce iti vorbesc, iti suna familiar. Erai acasa.
Erai, insa...
Acum, te-ai trezit dintr-o data buimacit intr-o alta lume, alta realitate. E dura. Oamenii de alta data si-au pierdut seninatatea din priviri, si-au irosit zambetul, si-au plecat capul apasati de o forta amara la gust si mai puternica decat ei. Merg pe strada condusi de dorinte si ganduri ascunse, te privesc gol si putini te saluta scapand cate un zambet trist. Te uiti in jur si dupa cateva momente iti dai seama ca te-ai amestecat deja printre ei, ca esti la fel ca si ei, ca ti-ai uitat scopul si directia. Totusi, te bucuri ca te-ai adaptat bine situatiei si o iei linistit, usor inainte - pas cu pas. Te simti camuflat, aici nimeni nu te va intreba de unde vi si unde mergi, cine esti sau cum te cheama.
Timpul trece si tot mergand ajungi in fata unui ecran imens. Vezi ceva ce iti straneste curiozitatea dar mai faci doi pasi si uiti repede. La un alt colt, un cersetor batran te priveste bland. Tu, ridici capul si mai sus, intorcandu-l mandru in partea cealalta. Aparent rece si din gheata, simti in launtrul tau un fior. Cunosteai de undeva acea privire calda.
Ai mai facut 10 pasi si de data asta ochii iti sunt atrasi de mesajul unei reclame lipite pe perete un pic cam stramb. Citesti: "Libertatea ne robeste". Te opresti indignat si incerci sa intelegi fraza. "Sa fie sanatosi!" iti zici si pleci din nou mai departe, impacat cu gandul.
Ai ajuns acasa. E cald si bine. Alegi ceva repede din frigider, aprizi televizorul si incepi sa mananci. Timpul se scurge in liniste... un minut, inca doua, inca zece...
Dintr-o data iti aduci aminte de batranul de la colt. Il vezi cum te priveste bland si rabdator. Fara a-ti da seama, se intampla ceva, ceva ce demult n-ai mai simtit. Te cuprinde o stare de melancolie, un dor nebun dupa niste locuri uitate. Apoi, pe neasteptate iti aduci aminte de o melodie. O fredonezi.. si inca una... Iti aduci aminte de locurile in care o cantai si de persoanele cu care o ascultai. Fara sa iti dai seama, zambesti... Simti ca a trecut o vesnicie de atunci. Te napadesc mai apoi o multime de amintiri, zambete, voci dulci si calde, miresme.. si din nou.. privirea batranului acela... Acel batran. De ce?
Iesi din casa cat poti de repede, pasii se transforma in fuga, o fuga dupa raspunsuri. Te amesteci din nou printre oamenii de mai inainte, dar acum nu-i mai privesti. Incerci sa-i eviti. Alergi si alergi si parca fara sa vrei, te opresti la colt. Coltul. Privesti in jur, cauti cu privirea... nimic, pustiu, gol... "Unde-i?" te intrebi disperat si parca ai vrea sa-l strigi pe nume. Nu-i stii numele insa, nu stii nimic. Te uiti jos si vezi un carton umed, doar atat.
Ramai acolo, nemiscat. Te uiti in gol si incerci sa gasesti o solutie. Dintr-o data, simti o mana rece care te atinge pe umar. Intorci capul si o voce iti sopteste la ureche incet, aproape neinteles: "E prea tarziu. A plecat..."