aberatii

pentru momentele in care:

- cerul e innorat

- ploaia bate la geam

- speranta ingheata

- adancul nepatrunsului inghite ultima dorinta

- timpul sta in loc

- frica invaluie sunetul

- ceata smulge drumul succesului

- soarele se ineaca

- zorile uita sa aduca primavara

- florile atipesc

- haosul se extinde

- copiii imbatranesc

- lumea se scurge printre crapaturi mincinoase...

pentru astfel de momente mi-a spus sa-i mai citesc o data scrisoarea, sa-i mai ascult o data vocea, sa-l mai visez inca o noapte. Apoi sa astept. O zi, cinci, treizeci si patru, un an... poate trei.

Nu mi-a spus ce sa astept, ce sa doresc, pentru ce sa traiesc.

Am incuviintat rabdatoare si i-am privit pentru ultima data verdele ochilor. M-a sarutat pe frunte, si-a luat ceasul de pe masa si a plecat...

Plecase... plecase exact din fata mea. M-au trecut fiorii, stiam ca eram singura, din nou. Inca ii mai simteam privirea-i calda patrunzandu-ma. Trecusera doua ore jumate. Eu eram acolo, asa cum ma lasase el. As fi vrut sa promit ca acolo voi ramane dar n-am mai avut timp indeajuns. M-au napadit lacrimile si am plans; am plans o zi, doua, trei... si a patra m-am oprit. Lumea nu mai era aceeasi, se schimbase... se schimbase mult. Am privit in jurul meu si n-am zarit nimic, nimic bun, nimic cald, nimic dulce. M-am ridicat, am respirat adanc si inchizand ochii am auzit un murmur bland, o soapta adusa de vant: "pentru momentele in care..."