Traim intr-o lume de prosti.
Sincer, cred ca nu-mi pasa.. sau poate ca imi pasa un pic, foarte putin. Altfel banuiesc ca nu m-as sinchisi sa tastez niste cuvinte la nimereala din tot haosul ordonat ce-si face veacul prin creierul meu pe undeva. Mi se pare mie sau odata cu primavara lumea pur si simplu o ia razna. -sa fie vara totusi? .. probabil, cred ca depinde persoana.
Unu la mana, nici sa analizez pe bucati nu inteleg de ce ne place sa facem pe prostii. Doi: pentru ce mama naturii lumea se razbuna pe aia care tac si isi vad de treaba. Trei: las-o balta...
Concluzie: n-am asa ceva.
Fool's Garden <3
gosh! love them, love them, love them!:D
"I wake up in the morning, my heart is making dubndeedoo"
si pentru ca e o rainy day:
"It's a rainy day, a rainy day
But I love it
It's a rainy day
The water comes down
But I love you!" :)
... ca sa nu mentionez si altele precum Lemon Tree, Dancing in the Mooonlight sau Breakfast at Tiffany. :D most amazing band. ever!
...si mai tii minte cand eram mici, cand alergam si simteam vantul cum ne bate din fata. Cand radeam si ne distram exagerat de mult la orice gluma, cand cantam cat ne tinea gura pana vecinii plictisiti urlau la noi. Cand uitam de foame si sete pentru inca 10 minute de hoinarit aiurea.
Mai tii minte cand erai acolo si acela era universul tau, era casa si comoara ta. Mai stii cand nu iti pasa de cei din jur, de gura rea a lumii sau de timpul pierdut. Iti placea sa stai, sa privesti, sa asculti, sa gandesti. Iti placea totul, erai inconjurat de locuri, persoane si voci cunoscute. Pana si drumurile sau strazile prafuite le cunosteai de mult timp.
Cred ca stii despre ce iti vorbesc, iti suna familiar. Erai acasa.
Erai, insa...
Acum, te-ai trezit dintr-o data buimacit intr-o alta lume, alta realitate. E dura. Oamenii de alta data si-au pierdut seninatatea din priviri, si-au irosit zambetul, si-au plecat capul apasati de o forta amara la gust si mai puternica decat ei. Merg pe strada condusi de dorinte si ganduri ascunse, te privesc gol si putini te saluta scapand cate un zambet trist. Te uiti in jur si dupa cateva momente iti dai seama ca te-ai amestecat deja printre ei, ca esti la fel ca si ei, ca ti-ai uitat scopul si directia. Totusi, te bucuri ca te-ai adaptat bine situatiei si o iei linistit, usor inainte - pas cu pas. Te simti camuflat, aici nimeni nu te va intreba de unde vi si unde mergi, cine esti sau cum te cheama.
Timpul trece si tot mergand ajungi in fata unui ecran imens. Vezi ceva ce iti straneste curiozitatea dar mai faci doi pasi si uiti repede. La un alt colt, un cersetor batran te priveste bland. Tu, ridici capul si mai sus, intorcandu-l mandru in partea cealalta. Aparent rece si din gheata, simti in launtrul tau un fior. Cunosteai de undeva acea privire calda.
Ai mai facut 10 pasi si de data asta ochii iti sunt atrasi de mesajul unei reclame lipite pe perete un pic cam stramb. Citesti: "Libertatea ne robeste". Te opresti indignat si incerci sa intelegi fraza. "Sa fie sanatosi!" iti zici si pleci din nou mai departe, impacat cu gandul.
Ai ajuns acasa. E cald si bine. Alegi ceva repede din frigider, aprizi televizorul si incepi sa mananci. Timpul se scurge in liniste... un minut, inca doua, inca zece...
Dintr-o data iti aduci aminte de batranul de la colt. Il vezi cum te priveste bland si rabdator. Fara a-ti da seama, se intampla ceva, ceva ce demult n-ai mai simtit. Te cuprinde o stare de melancolie, un dor nebun dupa niste locuri uitate. Apoi, pe neasteptate iti aduci aminte de o melodie. O fredonezi.. si inca una... Iti aduci aminte de locurile in care o cantai si de persoanele cu care o ascultai. Fara sa iti dai seama, zambesti... Simti ca a trecut o vesnicie de atunci. Te napadesc mai apoi o multime de amintiri, zambete, voci dulci si calde, miresme.. si din nou.. privirea batranului acela... Acel batran. De ce?
Iesi din casa cat poti de repede, pasii se transforma in fuga, o fuga dupa raspunsuri. Te amesteci din nou printre oamenii de mai inainte, dar acum nu-i mai privesti. Incerci sa-i eviti. Alergi si alergi si parca fara sa vrei, te opresti la colt. Coltul. Privesti in jur, cauti cu privirea... nimic, pustiu, gol... "Unde-i?" te intrebi disperat si parca ai vrea sa-l strigi pe nume. Nu-i stii numele insa, nu stii nimic. Te uiti jos si vezi un carton umed, doar atat.
Ramai acolo, nemiscat. Te uiti in gol si incerci sa gasesti o solutie. Dintr-o data, simti o mana rece care te atinge pe umar. Intorci capul si o voce iti sopteste la ureche incet, aproape neinteles: "E prea tarziu. A plecat..."
Mai tii minte cand erai acolo si acela era universul tau, era casa si comoara ta. Mai stii cand nu iti pasa de cei din jur, de gura rea a lumii sau de timpul pierdut. Iti placea sa stai, sa privesti, sa asculti, sa gandesti. Iti placea totul, erai inconjurat de locuri, persoane si voci cunoscute. Pana si drumurile sau strazile prafuite le cunosteai de mult timp.
Cred ca stii despre ce iti vorbesc, iti suna familiar. Erai acasa.
Erai, insa...
Acum, te-ai trezit dintr-o data buimacit intr-o alta lume, alta realitate. E dura. Oamenii de alta data si-au pierdut seninatatea din priviri, si-au irosit zambetul, si-au plecat capul apasati de o forta amara la gust si mai puternica decat ei. Merg pe strada condusi de dorinte si ganduri ascunse, te privesc gol si putini te saluta scapand cate un zambet trist. Te uiti in jur si dupa cateva momente iti dai seama ca te-ai amestecat deja printre ei, ca esti la fel ca si ei, ca ti-ai uitat scopul si directia. Totusi, te bucuri ca te-ai adaptat bine situatiei si o iei linistit, usor inainte - pas cu pas. Te simti camuflat, aici nimeni nu te va intreba de unde vi si unde mergi, cine esti sau cum te cheama.
Timpul trece si tot mergand ajungi in fata unui ecran imens. Vezi ceva ce iti straneste curiozitatea dar mai faci doi pasi si uiti repede. La un alt colt, un cersetor batran te priveste bland. Tu, ridici capul si mai sus, intorcandu-l mandru in partea cealalta. Aparent rece si din gheata, simti in launtrul tau un fior. Cunosteai de undeva acea privire calda.
Ai mai facut 10 pasi si de data asta ochii iti sunt atrasi de mesajul unei reclame lipite pe perete un pic cam stramb. Citesti: "Libertatea ne robeste". Te opresti indignat si incerci sa intelegi fraza. "Sa fie sanatosi!" iti zici si pleci din nou mai departe, impacat cu gandul.
Ai ajuns acasa. E cald si bine. Alegi ceva repede din frigider, aprizi televizorul si incepi sa mananci. Timpul se scurge in liniste... un minut, inca doua, inca zece...
Dintr-o data iti aduci aminte de batranul de la colt. Il vezi cum te priveste bland si rabdator. Fara a-ti da seama, se intampla ceva, ceva ce demult n-ai mai simtit. Te cuprinde o stare de melancolie, un dor nebun dupa niste locuri uitate. Apoi, pe neasteptate iti aduci aminte de o melodie. O fredonezi.. si inca una... Iti aduci aminte de locurile in care o cantai si de persoanele cu care o ascultai. Fara sa iti dai seama, zambesti... Simti ca a trecut o vesnicie de atunci. Te napadesc mai apoi o multime de amintiri, zambete, voci dulci si calde, miresme.. si din nou.. privirea batranului acela... Acel batran. De ce?
Iesi din casa cat poti de repede, pasii se transforma in fuga, o fuga dupa raspunsuri. Te amesteci din nou printre oamenii de mai inainte, dar acum nu-i mai privesti. Incerci sa-i eviti. Alergi si alergi si parca fara sa vrei, te opresti la colt. Coltul. Privesti in jur, cauti cu privirea... nimic, pustiu, gol... "Unde-i?" te intrebi disperat si parca ai vrea sa-l strigi pe nume. Nu-i stii numele insa, nu stii nimic. Te uiti jos si vezi un carton umed, doar atat.
Ramai acolo, nemiscat. Te uiti in gol si incerci sa gasesti o solutie. Dintr-o data, simti o mana rece care te atinge pe umar. Intorci capul si o voce iti sopteste la ureche incet, aproape neinteles: "E prea tarziu. A plecat..."
Taci. Asculta...
Deschide-ti ochii si vezi
Ridica-te si umbla
Nu intelegi?
-Intreaba
Nu gasesti?
-Cauta...
Stiai realitatea
Nu ai vrut s-o pricepi
Stiai adevarul
N-ai vrut sa-l intelegi.
si totusi,
raspunsul era dupa colt.
Acum stii?
Realizezi?
Nu ramane pe loc
te vei rezuma la atat?
Vorbeste.
Taci.
Asculta.
Asculta, taci, vorbeste...
e aici, langa tine.
Va fi bine.
Deschide-ti ochii si vezi
Ridica-te si umbla
Nu intelegi?
-Intreaba
Nu gasesti?
-Cauta...
Stiai realitatea
Nu ai vrut s-o pricepi
Stiai adevarul
N-ai vrut sa-l intelegi.
si totusi,
raspunsul era dupa colt.
Acum stii?
Realizezi?
Nu ramane pe loc
te vei rezuma la atat?
Vorbeste.
Taci.
Asculta.
Asculta, taci, vorbeste...
e aici, langa tine.
Va fi bine.
Sa va povestesc...
tacere. atmosfera rigida. palme transpirate. ganduri invalmasite.
intr-un cuvant: examen.
se aud batai in usa: "se poate?"
"nu e tocmai momentul potrivit..." se aude o voce din fundul clasei. "care este problema?"
"am venit cu scrisori de dragoste, e sf. Valentin!"
si pe usa isi fac aparitia patru ingeri in toata regula in jur de 1.80 m inaltime, cu cosulete pline de scrisori. Se aud rasete infundate.. Ingerii isi incep misiunea: striga numele fetelor si impart scrisorile. Baietii ciulesc urechile, n-au primit nimic. Dezamagire totala.
Cat despre mine, da! am fost printre norocoase.
"Tú eres el espejo en el que mirarme, porque cuando miro a través de tus ojos sé que puedes ser feliz con nuestro amor y que con tu felicidad, la mía crece y se multiplica.
Mirando a través de ti puedo ver sentimientos puros, puedo saborear tu aire, puedo hasta bailar sin despertar de este sueño.
Porque cuando te miro no me conformo con mirarte, deseo abrazarte para estar en ti, y también quiero conservar tu imagen como una fotografía en la que tú eres la luz que ilumina mis días.
No me canso de reflejarme en ti, porque te conozco pero quiero conocerte más, y por mirarme te sigo conociendo, y conozco nuestro amor y la suerte que tengo de amarte.
Déjame que me siga mirando en ti, tú eres mi espejo y la persona que refleja mis emociones, quien es motivo de sentimientos y de placeres. Tú eres mi espejo y por eso no dejo de mirarte, no dejo de pensarte y no dejo de amarte."
Dupa momentele de suspans, ingerii "isi luara zborul".
Am deschis scrisoarea, am citit primele doua randuri si am inchis-o la loc. "Nu acum, pierd informatia studiata azinoapte. Sa continuam deci. Unde? aa, intrebarea nr 3...."
p.s. scrisoarea e semnata de Jess McCartney, pe cuvant! :-j
Fericit San Valentin...
aiurea.
intr-un cuvant: examen.
se aud batai in usa: "se poate?"
"nu e tocmai momentul potrivit..." se aude o voce din fundul clasei. "care este problema?"
"am venit cu scrisori de dragoste, e sf. Valentin!"
si pe usa isi fac aparitia patru ingeri in toata regula in jur de 1.80 m inaltime, cu cosulete pline de scrisori. Se aud rasete infundate.. Ingerii isi incep misiunea: striga numele fetelor si impart scrisorile. Baietii ciulesc urechile, n-au primit nimic. Dezamagire totala.
Cat despre mine, da! am fost printre norocoase.
"Tú eres el espejo en el que mirarme, porque cuando miro a través de tus ojos sé que puedes ser feliz con nuestro amor y que con tu felicidad, la mía crece y se multiplica.
Mirando a través de ti puedo ver sentimientos puros, puedo saborear tu aire, puedo hasta bailar sin despertar de este sueño.
Porque cuando te miro no me conformo con mirarte, deseo abrazarte para estar en ti, y también quiero conservar tu imagen como una fotografía en la que tú eres la luz que ilumina mis días.
No me canso de reflejarme en ti, porque te conozco pero quiero conocerte más, y por mirarme te sigo conociendo, y conozco nuestro amor y la suerte que tengo de amarte.
Déjame que me siga mirando en ti, tú eres mi espejo y la persona que refleja mis emociones, quien es motivo de sentimientos y de placeres. Tú eres mi espejo y por eso no dejo de mirarte, no dejo de pensarte y no dejo de amarte."
Dupa momentele de suspans, ingerii "isi luara zborul".
Am deschis scrisoarea, am citit primele doua randuri si am inchis-o la loc. "Nu acum, pierd informatia studiata azinoapte. Sa continuam deci. Unde? aa, intrebarea nr 3...."
p.s. scrisoarea e semnata de Jess McCartney, pe cuvant! :-j
Fericit San Valentin...
aiurea.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
