aberatii

pentru momentele in care:

- cerul e innorat

- ploaia bate la geam

- speranta ingheata

- adancul nepatrunsului inghite ultima dorinta

- timpul sta in loc

- frica invaluie sunetul

- ceata smulge drumul succesului

- soarele se ineaca

- zorile uita sa aduca primavara

- florile atipesc

- haosul se extinde

- copiii imbatranesc

- lumea se scurge printre crapaturi mincinoase...

pentru astfel de momente mi-a spus sa-i mai citesc o data scrisoarea, sa-i mai ascult o data vocea, sa-l mai visez inca o noapte. Apoi sa astept. O zi, cinci, treizeci si patru, un an... poate trei.

Nu mi-a spus ce sa astept, ce sa doresc, pentru ce sa traiesc.

Am incuviintat rabdatoare si i-am privit pentru ultima data verdele ochilor. M-a sarutat pe frunte, si-a luat ceasul de pe masa si a plecat...

Plecase... plecase exact din fata mea. M-au trecut fiorii, stiam ca eram singura, din nou. Inca ii mai simteam privirea-i calda patrunzandu-ma. Trecusera doua ore jumate. Eu eram acolo, asa cum ma lasase el. As fi vrut sa promit ca acolo voi ramane dar n-am mai avut timp indeajuns. M-au napadit lacrimile si am plans; am plans o zi, doua, trei... si a patra m-am oprit. Lumea nu mai era aceeasi, se schimbase... se schimbase mult. Am privit in jurul meu si n-am zarit nimic, nimic bun, nimic cald, nimic dulce. M-am ridicat, am respirat adanc si inchizand ochii am auzit un murmur bland, o soapta adusa de vant: "pentru momentele in care..."

Si ce daca...

Un nou an... asteptari noi, planuri noi, vise noi... si cu siguranta noi iluzii. Ce va fi? Nu stiu, nu am nici cea mai mica idee. Scriu si realizez ca nu sunt deloc stapana pe situatie, asa cum ma credeam. Imi dau seama ca nici macar ideile nu mi le pot controla, ca defapt nu am habar de ceea ce inseamna realitatea, in ce consista sau cu ce se mananca. E ciudat cum dupa fiecare perioada de pace si liniste sufleteasca intotdeauna vine o alta parte mai putin placuta. Se intampla de fiecare data, e cert, dar nu stiu de ce, de fiecare data ma las surprinsa.. poate de prea multe ori ma ia pe nepregatite.
A fost un an cu de toate, poate cel mai complet an din viata mea. M-am trezit dintr-o data, ca dintr-un vis, intr-o alta lume cu totul straina de mine. Ironic, dar eram straina si la propriu si la figurat. Mi-a fost teama poate prea mult timp de ceea ce ma inconjura, traiam ca intr-o bula de sapun care s-a spart. M-am gandit mult timp de ce nu s-a crapat mai intai, de ce nu m-a instiintat nimeni... prea tarziu mi-am dat seama ca bulele se sapun nu se crapa si nu informeaza pe nimeni de durata lor. Si totusi... acum eram eu... sau nu eram eu? Nu stiu, poate nu imi mai pasa. Imi place sa cred ca am trecut de faza aceea, ca am avansat, ca acum sunt mai tare.
Dupa toate astea si multe altele care nu cred ca sunt vrednice de mentionat am totusi curajul sa spun ca ma simt norocoasa. Bine, poate ca nu norocoasa, ci doar... avantajata. Stii, ma credeam in siguranta, dar am aflat ca ma minteam singura. Am descoperit o lume noua, o lume cu bune si rele, exact ca toate celelalte. Am realizat ca acele "momente" rele prin care trec exista doar pentru a le face pe cele bune sa devina si mai bune, mai dulci. Am invatat sa ma bucur de fiecare raza de soare si sa fiu multumitoare si numai pentru ca traiesc...
Nu stiu ce vor crede altii, sincera sa fiu nu stiu cat de mult imi pasa... Ceea ce stiu e ca ma incred cum n-am mai facut-o vreodata in El, cred in cei ce imi sunt alaturi si nu in ultimul rand cred in mine. Toate astea "pentru ca atat de mult m-a iubit..."
Revenind, un nou an... multe asteptari, poate ca din nou prea multe sau cel putin nu sunt cele corecte. Fie cum o fi, recunosc ca sunt chiar nerabdatoare sa vad ce are de oferit. Sunt gata sa o iau de la inceput :)
La multi ani si voua! >:D<

Astazi m-am trezit cu un gust amar. M-am uitat pe geam si m-au salutat doar stropii razleti de ploaie de toamna. "Se pare ca ziua de astazi nu-mi promite nimic special" mi-am zis si am iesit din camera cu gandul de a inspecta frigiderul. L-am deschis si l-am inchis la loc... "Televizorul nu e acolooo!" am auzit o voce din dormitorul de alaturi. N-am spus nimic si m-am dus inapoi fara nici un fel de chef. O musca ratacita m-a intampinat cu un bazait monoton. Am aruncat cu perna dupa ea si m-am trantit in pat. Mi-am uitat din nou pe geam cu speranta, dar nu am vazut nici o schimbare fata de cum era acu 10 minute. M-am intors pe partea cealalta si m-au napadit intrebari legate de ce voi face azi.. "Nu stiu, nu am chef, nu acum..." dar in momentul urmator m-am infiorat: Cum ar fi daca toata viata mea ar fi ca ziua de astazi?
Un profesor nu de mult mi-a spus ca inainte de a-mi propune ceva e bine sa iau un carnetel si sa scriu cate ceva despre mine, sa scriu ce-mi doresc de la viata si ce vreau sa-i dau in schimb Vietii. Am cautat repede o foaie de hartie si un creion cu varful tocit si am inceput sa gandesc:
In primul rand, vreau sa termin o facultate buna, vreau o cariera de succes, vreau o familie numeroasa... vreau o viata fericita. Imi place sa gandesc lucrurile si situatiile in care ma aflu, imi place sa le intorc pe toate partile si sa le gasesc punctul slab sau cel mai mare avantaj. Imi place sa traiesc viata asa cum este ea, prefer sa nu grabesc lucrurile si incerc sa accept totul desi asta nu inseamna ca nu lupt pentru a obtine cele mai bune locuri cu putinta. Ideile cele mai bune mi se nazaresc noaptea dar cele mai multe se pierd pana dimineata. Daca imi pun in minte un lucru imi place sa-l duc la indeplinire pana la capat si apoi sa ma bucur de sentimentul de satisfactie dobandit. Imi place sa cred ca lumea a fost creata pentru mine, pentru a contribui la imbunatatirea ei. Imi place sa cred ca am locul meu in societate, undeva bine pastrat, ca am o tinta pe care trebuie sa o nimeresc exact in punctul din mijloc; ca arcul si sageata sunt in fata ochilor mei, eu doar trebuie sa le iau si sa invat cum sa le folosesc. Iubesc viata tocmai pentru ca nu e usoara, pentru ca fiecare piedica te face sa fii mai atent si fiecare groapa te ajuta sa te ridici...
Nu stiu cat timp am pierdut cu gandurile, probabil ceva mai bine de o jumatate de ora. Totusi, stiu ca nu am pierdut timpul. Fiind absorbita de intrebari, nu vazusem ca soarele incepuse sa straluceasca si la radio rasunau cuvinte pline de incurajari.
Si acum... imi dau seama ca de multe ori facem aceeasi greseala: problemele si atatea intrebari fara raspuns ne ocupa timpul intreg, uitand sa ne indreptam privirea spre Soare, spre Acela care intotdeauna va straluci, El care va fi in veci. Privindu-L, imi dau seama ca gustul amarui al vietii a disparut, ca bateriile mele au primit o altfel de energie, ca mintea mi s-a inseninat, ca bucuria mi-a patruns sufletul. DA, azi si pentru restul vietii: VOI REUSI! Multumesc!

I believe in a better life!

I believe in sleeping in.

I believe in giving 100% when you only have 80.

I believe jamming out by yourself in the car.

I believe in kisses on the forehead.

I believe in smiling till your cheeks hurt.

I believe in being silly & crazy with your friends.

I believe in taking chances & making mistakes.

I believe in having someone tell you you're beautiful.

I believe in swinging on swings & running in the rain.

I believe in miracles & random acts of kindness.

I believe in saying hello to anyone & everyone.

I believe in second chances & that everyone deserves one.